Model rulota Eifelland Holiday 420 TQ, pe care l-am descoperit intr-un showroom din Olanda la ultima deplasare realizata in aceasta luna iunie. Cu toate ca este un model german fabricat inca din anul 2009, aspectul caroseriei cu acele stopuri rotunde pe spate si lucratura exterioara, descoperite la prima vedere, m-au facut sa scot telefonul din buzunar si sa fac cateva imagini.
Cu o lungime totala de 640 cm a caroseriei, consider ca cele 1020 kg greutate proprie, MMA-ul fiind 1350 kg, nu par ceva peste masura medie a unei rulote la astfel de dimensiune.
Interiorul unui astfel de rulote second hand Eifelland Holiday 420, care mi s-a parut destul de luminos si de compact, este optim pentru confortul a 4 persoane, iar lucratura mobilei si cea a tapiteriei, sunt aspecte care denota calitate, ceva specific germanilor.
Patul fix destul de mare si cele doua canapele aflate chiar la intrare, la care masa se poate pozitiona pentru realizarea unui pat mai mult decat suficient pentru doi copii, sistemul de incalzire Trumatic si boilerul existent, frigiderul de 112 litri, modulul de bucatarie cu geamuri de protectie la aragaz si chiuveta si cabina de baie cu toaleta Thetford, cu chiuveta si o oglinda mare, sunt acele aspecte care fac sa realizezi ca intradevar este o placere sa petreci timpul pe perioada vacantelor in acest interior.
Chiar daca am realizat putine imagini, se pot observa cateva din cele mentionate.
Model rulota Eifelland Holiday 420
Despre pretul afisat, ce sa scriu!?!
Decat ca-l consider acceptabil pentru anul la care a fost fabricat acest model rulota Eifelland Holiday 420 si optiunile pe care le ofera.
Indragesti acest hobby dedicat rulote si doresti sa afli cat mai multe? Aboneaza-te la canalul Youtube BlogRulote si urmareste videoclipuri cu rulote noi si second hand, prin filmari realizate atat in Olanda, cat si in oricare parc rulote descoperit in Germania.
Articol postat in anul 2017 si actualizat in 2023!